Reprezentanţii Marii Britanii şi cei ai Uniunii Europene continuă negocierile pe seama Brexitului.

Deşi Boris Johnson, parlamentar din partea Partidului Conservator, a dat asigurări că muncitorii români nu vor avea de suferit şi că îşi doreşte ca relaţiile dintre cele două state să fie cel puţin la fel de bune ca până acum, se pare că lucrurile nu stau tocmai aşa.

Ministrul David Davis, negociatorul-şef al Marii Britanii pentru Brexit, a anunţat că Marea Britanie îşi rezervă dreptul de a face schimbări în politica de migraţie.

Acest lucru înseamnă, printre altele, că Marea Britanie are în plan introducerea de vize pentru cetăţenii din România, Bulgaria şi Polonia.

De asemenea, David Davis a anunţat că nu va fi oprit accesul muncitorilor din cele trei ţări pe piaţa muncii din Marea Britanie, dar că doritorii trebuie să se aştepte la apariţia unor schimbări.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version