La o săptămână după referendumul ilegal din Catalonia, șeful guvernului central spaniol, Mariano Rajoy, a asigurat, într-un interviu publicat luni în cotidianul german Die Welt, că Spania nu va fi divizată, relatează Reuters.

Mariano Rajoy
sursă foto Newsfirst

Întrebat despre riscul ca Spania să fie divizată, Rajoy a răspuns: ”Categoric nu. Spania nu va fi divizată și unitatea sa națională va fi apărată. Vom face tot ce permite legislația pentru a asigura acest lucru”.

Premierul spaniol a declarat recent că nu ar exclude folosirea puterilor constituţionale pentru a îndepărta statutul autonom al Cataloniei, dacă aceasta şi-ar revendica independenţa.

Până în prezent, Rajoy a fost vag în privinţa posibilei utilizări a articolului 155 al Constituţiei ce l-ar putea autoriza să elimine Guvernul regional şi să solicite noi alegeri locale.

În cadrul unui interviu pentru ziarul spaniol El Pais, Rajoy a fost întrebat dacă s-ar folosi de articolul 155, el a răspuns: ”Nu exclud absolut nimic ce este în cadrul legii. Ideal, nu ar trebui să fie necesară implementarea soluţiilor extreme, dar pentru ca asta să nu se întâmple lucrurile trebuie să se schimbe”.

În Catalonia, bogata regiune din nord-estul Spaniei care are propria limbă și cultură și care este condusă de un guvern regional separatist, a avut loc pe 1 octombrie un referendum privind secesiunea, sfidând decizia Curții Constituționale a Spaniei, care a declarat votul ilegal.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version