În urma prăbuşirii unei aeronave a companiei ruse Kogalymavia pe ruta Sharm el-Sheikh – Saint Petersburg, Ministerul român al Transporturilor, prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română, a decis aplicarea mai multor măsuri suplimentare de securitate de către transportatorii aerieni români care efectuează zboruri cu originea pe aeroporturi din Egipt.

avion, tarom 4

Iată care sunt aceste măsuri:

  1. Verificarea adițională a antecedentelor echipajului, de către transportatorul aerian în colaborare cu autoritățile statului.
  2. Neacceptarea la îmbarcare, pe aeroporturile din Egipt, a persoanelor care nu au călătorit la dus către Egipt și nu se află pe lista tour operatorului.
  3. Realizarea unei verificări a identității pasagerilor la îmbarcarea în aeronavă prin verificarea pașaportului cu cartea de îmbarcare și lista transmisă de tour operator
  4. Neacceptarea la îmbarcare a bagajelor de cală ale pasagerilor.
  5. Neacceptarea la bordul aeronavei a altor persoane decât pasagerii.
  6. Realizarea unui control al accesului la aeronavă, permanent, la toate ușile de acces care sunt deschise.
  7. Realizarea unei supravegheri permanente a exteriorului aeronavei.
  8. Realizarea unei supravegheri permanente a calei aeronavei și a procesului de încărcare a bagajelor de cală dacă acestea există, până la închiderea căii de acces.
  9. Neacceptarea încărcării proviziilor de la bord pe aeroporturile din Egipt.
  10. Neacceptarea încărcării mărfurilor și poștei pe aeronavele de pasageri pe aeroporturile din Egipt.

“Aceste măsuri, deși îngreunează operarea de pe aeroporturile din Egipt, sunt necesare ca o precautie pentru protejarea cetățenilor români și a aeronavelor transportatorilor aerieni naționali”, precizează MT, într-un comunicat remis redacţiei.

author avatar
Catalin Visan
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version