Referendumul din 23 iunie pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană le dă fiori oficialilor europeni.
Ei pregătesc încă de pe acum măsuri ce vor fi luate urgent în eventualitatea ieşirii Marii Britanii din UE.
Diplomaţi din numeroase ţări, inclusiv din Germania şi Franţa, s-au întâlnit luni, sub coordonarea lui Martin Selmayr, şeful de cabinet al preşedintelui Comisiei Europene.
“Ideea este să avem ceva pregătit, nu să elaborăm un cadru de măsuri după 23 iunie”, a explicat un oficial UE.
Deocamdată “nu avem niciun Plan B”, a declarat Alexander Winterstein, un purtător de cuvânt al CE.