Miniştrii de externe ai UE, inclusiv Bogdan Aurescu din românia, discută luni, la reuniunea de la Bruxelles instituirea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, pe fondul invaziei armate aacesteia în Ucraina.

Noile măsuri au scopul de a elimina ocolirea sancţiunilor prin intermediul unor ţări precum Kazahstanul, Armenia şi Emiratele Arabe Unite.

Ungaria a ameninţat că va bloca orice nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, dacă Kievul nu va scoate de pe lista sponsorilor războiului banca ungară OTP.

În cadrul reuniunii de la Bruxelles vor fie adoptate și noi sancţiuni împotriva Iranului, din cauza represiunii regimului de la Teheran asupra demonstraţiilor antiguvernamentale care au loc după executarea altor trei bărbaţi în legatură cu protestele din ţară.

Miniştrii de externe ai UE vor discuta, de asemenea, despre situaţia din Sudan după ce Arabia Saudită şi Statele Unite au intermediat un armistiţiu de şapte zile, începând de luni, pentru încetarea focului între părţile implicate în conflict.

Un prânz de lucru cu miniştrii de externe din ţările din Balcanii de Vest se află de asemenea pe ordinea de zi. Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, urmează să se alăture omologilor săi din UE prin video-conferinţă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version