Au anunţat că sunt dispuse să primească sute de mii de imigranţi, dar autorităţile germane vor să întoarcă din drum imigranţii care provin din Afganistan.

CSeAV52WoAAYtkG

Anunţul a fost făcut miercuri seara de Thomas de Maiziere, ministrul german de Interne. Acesta a ţinut să precizeze că “cei mai mulţi dintre imigranţii care provin din Afganistan vor fi repatriaţi pentru că nu este normal ca ei să vină până aici în condiţiile în care ţările occidentale au investit masiv în dezvoltarea Afganistanului”.

Ministrul german de Interne a ţinut să precizeze că situaţia din Afganistan este mult mai calmă faţă de situaţia din alte ţări pentru că “serviciile de securitate afgane au fost antrenate de trupe şi unităţi de poliţie ce vin din ţările occidentale”.

Partea germană a semnat, deja, un acord de repatriere cu autorităţile afgane, concluzia generală fiind că “afganii trebuie să rămână în ţara lor pentru a contribui la reconstrucţia acesteia”.

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat că Germania va accelera procedurile de admitere a refugiaţilor. Au fost admişi mai mulţi imigranţi sirieni ce provin din zone de război, dar au şi fost refuzaţi zeci de imigranţi consideraţi a fi “imigranţi economici”, oameni care vor doar să profite de suferinţa altora.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version