O adevărată tragedie s-a petrecut marți seara pe Drumul Național DN 4, din Ungaria, la aproximativ 60 de kilometri de capitala Budapesta.

Șoferul unui microbuz înmatriculat în România s-a implicat într-o depășire neregulamentară, iar microbuzul a fost lovit în plin de un camion încărcat cu nisip.

Circulația a fost blocată în zonă timp de mai multe ore, iar autoritățile locale au fost obligate să intervină cu mai multe echipaje de descarcerare.

Inițial s-a crezut că șapte persoane și-au pierdut viața în teribilul accident, dar ulterior, după finalizarea intervenției, s-a stabilit că nouă persoane se aflau în microbuz și toate și-au pierdut viața.

“Conform ultimelor informații obținute de echipa consulară mobilă prezentă la fața locului, în urma operațiunilor de descarcerare s-a constatat că numărul persoanelor decedate este de nouă. Până în prezent, s-a stabilit că patru persoane decedate sunt de cetățenie română, existând indicii că și restul victimelor ar fi cetățeni români, însă procedura de identificare se află încă în curs de desfășurare și se derulează cu dificultate, dată fiind gravitatea accidentului”, este mesajul transmis de reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe.

Trupurile neînsuflețite au fost depuse la morgă, urmând să se efectueze necropsia și o analiză pe bază de ADN. MAE a solicitat identificarea victimelor și înștiințarea de urgență a rudelor.

Din primele informații reiese că microbuzul venea din Slovenia și trebuia să ajungă la Târgu Mureș.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version