Vladimir Putin poate să rămână la putere până în 2036, când va împlini 84 de ani, potrivit rezultatului scrutinului de revizuire a Constituţiei, validat de 77,92% dintre ruși, potrivit presei internaționale.

Participarea la vot a fost de circa 65%. Datele după numărarea a 100% din sufragii au fost prezentate, joi, de Comisia electorală.

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a calificat cele 21,27% de voturi „împotrivă” drept “o enormă minciună”. El și-a invitat susţinătorii să se mobilizeze pentru alegerile regionale în septembrie.

Finalul strategiei lui Putin era anticipat încă de la începutul anului, când reforma sa a fost aprobată de Parlament. De altfel, noul text al Constituţiei se află deja la vânzare în librării.

Astfel, Vladimir Putin are șansa de a obține două mandate suplimentare la terminarea celui actual în 2024.

Revizuirea introduce în Constituţie și principii conservatoare: credinţa în Dumnezeu, căsătoria rezervată heterosexualilor, învăţământul patriotic – precum şi garanţii sociale, ca indexarea pensiilor.

Potrivit criticilor Kremlinului, puterea şi-a înmulţit manevrele pentru a-şi asigura un succes răsunător şi o participare electorală substanţială, iniţiind de exemplu o loterie cu cadouri pentru participanţi şi bonuri de cumpărături pentru cei care votează online. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version