Pesta suină africană, supranumită ”Ebola porcină”, ce nu afectează oamenii dar este mortală pentru porci, a fost descoperită în China în august anul trecut, ducând la haos și la sacrificare a peste 1,2 milioane de animale în această țară, dar și în Vietnam, scrie Guardian.

sursă foto România Liberă

În China sunt crescuți aproape jumătate din porcii lumii. După invazia pestei, prețul cărnii de suine a crescut cu 40%. 

Nu există vaccin pentru pesta porcină, așa că singura opțiune epentru a o ține sub control este sacrificarea animalelor contaminate, pentru a nu răspândi virusul.

Potrivit unor estimări, China va fi nevoită, până la urmă, să ucidă până la 200 de milioane de porci. 

Virusul poate rezista câteva săptămâni pe aproape orice suprafață, de la haine la vehicule, ceea ce înseamnă că poate ajunge ușor la mare depărtare de locul inițial al focarului. S-a întins ca un incendiu prin Asia, aducând dezastru pentru crescătorii de porci din Vietnam și Cambogia și punând Thailanda, al doilea producător de carne de porc din Asia, sub ”cod roșu”. 

În ultimele săptămâni, numărul cazurilor din Mongolia, Coreea de Nord și Hong Kong a tot crescut, iar Coreea de Sud face analize de sânge porcilor trecuți pe la fronieră Organizația pentru Alimente și Agricultură a ONU și experții regionali se tem că urmează Myanmar, Filipine și Laos, vulnerabile la o epidemie din cauza neputinței de a controla circulația suinelor și a produselor din porc peste aceste granițe vulnerabile. 

”Este cea mai mare epidemie a unei boli la animale pe care am avut-o vreodată pe planetă”, spune Dirk Pfeiffer, epidemiolog veterinar la City University din Hong Kong și expert în pestă porcină africană. 

”Febra aftoasă și boala vacii nebune par că nu au fost nimic în comparație cu ce se întâmplă acum. Și nu avem nicio cale prin care să-i oprim răspândirea”, a adăugat expertul.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version