Mario Vargas Llosa: “Complotul pentru independenţa Cataloniei nu va distruge 500 de ani de istorie”!

Peste 1 milion de spanioli au ieșit în stradă duminică, la Barcelona, pentru unitatea țării, amenințată de referendumul organizat ilegal în urmă cu o săptămână, pentru separarea Cataloniei. 

La manifestație au participat multe personalități, printre ei aflându-se fostul președinte al Parlamentului European, Josep Borrell, de origine catalană.

O parte dintre participanţi au asupra lor steaguri ale Spaniei şi Cataloniei şi au scandat: ”Nu vă lăsaţi păcăliţi, Catalonia face parte din Spania”, totodată, ei au solicitat închiderea liderului catalan, Carles Puigdemont.

Însă un impact covârșitor l-a avut discursul scriitorului Mario Vargas Llosa, laureatul premiului Nobel.

El a condamnat ”pasiunea naţionalistă” şi a subliniat că planul complotist al independenţei catalane ”nu va distruge 500 de ani de istorie” a unităţii Spaniei.

Totodată acesta a adăugat că Spania nu va deveni un stat al ”lumii a treia”

Llosa i-a catalogat pe Carles Puigdemont, Oriol Junqueras şi Carme Forcadell drept ”pucişti”.

Manifestul Societăţii civile catalane ce a fost citit la finalul mitingului pentru unitatea Spaniei a solicitat încheierea ”marginalizării” catalanilor ce nu susţin independenţa regiunii.

Vicepreşedintele Societăţii civicile catalane, Jose Domingo, a solicitat liderului catalan, Carles Puigdemont să nu comită ”actul insensibil şi provocator” al declarării independenţei şi a făcut apel la ”recuperarea bunului simţ”.

Sâmbătă, mii de manifestanţi s-au adunat în piaţa Puerta del Sol din Madrid, în cadrul unei demonstraţii paşnice pro-unităţii regiunii catalane cu Spania.

Cei care au participat la miting au avut panglici legate în zona gurii pe care şi le-au îndepărtat la cinci minute după miezul nopţii pentru a mima ”un strigăt silenţios” de protest unificat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version