După ce Congresul american a votat aplicarea unor noi sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse, răspunsul de la Moscova a venit prompt.

Astfel, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, duminică seara, că va aproba propunerea făcută de Ministerul de Externe, respectiv reducerea drastică a numărului de diplomaţi americani ce activează în Rusia.

Conform unor cifre neoficiale, există în acest moment în jur de 1.200 de persoane care deservesc atât ambasada americană de la Moscova, cât şi consulatele de la St. Petersburg, Ekaterinburg şi Vladivostok.

Iar ruşii vor reducerea rapidă a acestui efectiv cu un număr de 755 de diplomaţi care ar avea timp până la 1 septembrie să părăsească ţara.

“Am aşteptat suficient, în speranţă că situaţia se poate îmbunătăţi. Se pare că asta nu se va întâmpla prea curând. Sunt împotriva luării unor măsuri antiamericane, dar vrem să discutăm de pe poziţii de egalitate”, a fost mesajul transmis de Putin.

Preşedintele Federaţiei Ruse a anunţat că, după 1 septembrie, americanilor li se va permite să mai menţină doar 455 de diplomaţi pe tărâm rusesc, adică exact la fel de mulţi cât are Rusia în SUA, după ce anul trecut oamenii lui Barack Obama au expulzat 35 de diplomaţi ruşi.

Specialiştii de tem că relaţiile dintre cele două superputeri sunt mai delicate decât oricând, deşi s-a tot vehiculat în ultimele luni că Donald Trump a devenit preşedinte tocmai cu ajutorul lui Putin.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version