Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), i-a transmis în 4 octombrie – a doua zi după dezbaterea din Parlamentul european pe tema statului de drept din românia – o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, în care îi cere lămuriri cu privire la modificarea Codurilor penale.

Răspunsul este aşteptat până la 1 noiembrie, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

Scrisoarea are 18 întrebări, care fac referire la modul în care sunt schimbate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, şi vine în contextul în care prim-vicepreşedintelui CE i s-a cerut e către premierul Dăncilă să spună punctual care sunt îngrijorările cu privire la legile din domeniul penal.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version