Starea de urgență instituită pe tot teritoriul Franței în urma atacurilor teroriste din 13 noiembrie 2015 va fi menținută de autorități până în 26 iulie, cel puțin, informează Ministerul român al Afacerilor Externe.

steag-franta

Potrivit măsurilor prevăzute de starea de urgență, autoritățile franceze pot interzice circulația persoanelor și pot stabili zone de protecție și securitate.

“De asemenea, sunt aplicate măsuri consolidate de securitate în toate orașele din regiunea Ile-de-France. Aceste dispoziții permit, printre altele: arestul la domiciliu al oricărei persoane a cărei activitate este considerată periculoasă pentru ordinea publică, închiderea temporară a sălilor de spectacol și a locurilor de reuniuni publice, confiscarea armelor și posibilitatea de a efectua percheziții administrative”, precizează MAE.

Cei care călătoresc sunt îndemnați să consulte pagina de Internet www.mae.ro.

Totodată, cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația ”Călătorește în siguranță ” (disponibilă gratuit în ”App Store” și ”Google Play”), care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version