Nemulţumiţi de roadele luptei împotriva teroriştilor ISIS, autorităţile americane par că au uitat rezultatele slabe înregistrate în campaniile desfăşurate pe teren ostil şi pregătesc noi intervenţii terestre.

Ashton Carter, secretarul Apărării de la Washington, anunţă că armata americană este pregătită să intervină împotriva teroriştilor ISIS din Irak şi Siria.

Principalele ţinte sunt oraşele Rakka (Siria) şi Ramadi (Irak), localităţi considerate a fi fiefuri ale teroriştilor ISIS.

Preşedintele Barack Obama va analiza o propunere a Pentagonului şi va decide dacă este necesară intervenţia terestră în cele două ţări, deşi în campania electorală se lăuda că nu va trimite trupe la sol în Irak şi Siria.

Ashton Carter dă asigurări că SUA vor acţiona în limitele legilor internaţionale şi sunt dispuse la colaborări cu Rusia pentru a găsi soluţii în cazul Siria.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version