La două săptămâni de la primul incident de acest gen, compania aeriană TAP Portugal a anulat o nouă cursă Lisabona – Bucureşti.

Avionul trebuia să decoleze joi dimineaţa din Lisabona, la 02.15, ora României, şi să ajungă în jurul orei 07.00 la Bucureşti, însă cursa a fost anulată.

Iniţial, cursa a fost amânată pentru aproape 90 de minute pentru ca ulterior să fie anunţată anularea ei. Peste 100 de turişti români sunt blocaţi pe aeroportul din Lisabona, printre ei aflându-se şi 10 şcolari sau preşcolari.

Incidentul este asemănător cu cel din urmă cu două săptămâni care s-a soldat cu demiterea consului României în Portugalia, acuzat de premierul Mihai Tudose de proasta gestionare a incidentului.

Atunci, au existat oameni care au ajuns după mai mult de 48 de ore la Bucureşti. Acum, turiştilor români li s-a spus că ar putea decola în jurul orei 11.00, dar oamenii susţin că aceeaşi promisiune neonorată au avut-o şi cei care au trecut printr-un astfel de incident în urmă cu două săptămâni.

Deocamdată, oamenii au primit sanvişuri şi sticle cu apă şi urmează să se decidă dacă vor fi conduşi la un hotel. Turiştii români vor să dea în judecată compania TAP Portugal şi să solicite despăgubirile pe care le merită, respectiv în jur de 400 de euro de persoană.

Ministerul român de Externe a transmis următorul mesaj:

“Ambasada României în Republica Portugheză are în atenţie situaţia cetăţenilor români cărora li s-a anulat un zbor, aflaţi pe Aeroportul din Lisabona.

O echipă consulară a Ambasadei României la Lisabona s-a deplasat, în cursul nopţii, la aeroport pentru discuţii cu reprezentanţii companiei aeriene şi cu cetăţenii români.

Conform informaţiilor obţinute până la acest moment, o parte dintre cetăţenii români urmează să plece cu alte curse aeriene alternative.

Reprezentanţii companiei aeriene fac demersuri pentru organizarea unui alt zbor în cursul dimineţii pentru cetăţenii români care nu au plecat cu alte curse aeriene alternative.

Echipa mobilă a misiunii diplomatice rămâne pe aeroportul din Lisabona până când toţi cetăţenii români urmează să fie îmbarcaţi spre România.

Misiunea diplomatică română monitorizează cazul şi menţine contactul neîntrerupt cu compania aeriană şi cetăţenii români, acordând asistenţa consulară necesară”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version