Duminică are loc lupta decisivă între cei doi candidați calificați în urmă cu două săptămâni pentru al doilea tur de scrutin sunt Emmanuel Macron și Marine le Pen – primul, candidat de centru, obținând atunci 24,01% din voturi, iar candidata formațiunii Frontul Național, 21,30% din sufragii.

sursă foto stiriletvrro

Peste 47 de milioane de alegători îl vor alege pe liderul de la Palatul Élysée pentru următorii 5 ani.

Campania electorală s-a desfăşurat pe fondul stării de urgenţă, al polemicilor legate de viitorul Uniunii Europene, locul Franţei în construcţia europeană, moneda unică, economie şi reducerea şomajului.

Dar iată cine sunt cei doi candidați:

Emmanuel Macron – promisiuni și de stânga, și de dreapta

Emmanuel Macron, candidat din partea formaţiunii ”En Marche!”, născut la 21 decembrie 1977, la Amiens, într-o familie de medici, este cel mai tânăr candidat la alegerile prezidenţiale din Franța. Este licenţiat în filosofie şi are un masterat în afaceri.

În 2004, Macron a absolvit Școala Națională de Administrație iar din aprilie același an a intrat în serviciul public, la Serviciul de Inspecție a Finanțelor. Un an și jumătate mai târziu, în octombrie 2005 a devenit inspector în domeniul finanțelor. În anul 2008 a părăsește serviciul public și este ofertat ca bancher, la doar 30 de ani, de banca Rotschild, în cadrul căreia are un parcurs fulminant.

Cariera politică: în perioada 2006-2009 a fost membru al Partidului Socialist, iar din 2009 a devenit independent.

În luna mai 2012, Emmanuel Macron a devenit  secretar general adjunct al administraţiei prezidenţiale. Din august 2014 a fost numit ministru al Economiei, industriei şi domeniului digital, în guvernul Valls.

În 2016 a înfiinţat mişcarea politică ”En Marche!”. La 30 august 2016, Macron a demisionat din funcţia de ministru, iar pe 16 noiembrie a anunțat că va candida la preşedinţia Franţei.

Potrivit stirile.tvr.ro, Macron se adresează în special tinerilor, iar doctrina sa nu este definită clar – împrumută elemente şi de la stânga, şi de la dreapta. Crede în statul social şi în libera iniţiativă. Apără societatea multietnică, susţine energiile regenerabile şi investiţiile în infrastructura de acest tip. Ar vrea reduceri masive în impozitele pentru corporaţii dar propune, pe de altă parte, măsuri sociale. Dacă va câștiga alegerile, Macron va face istorie. Niciodată până la el un lider de centru al unei mişcări politice nou înfiinţate nu s-a putut apropia de Élysée.

Marine Le Pen – antiimigraţionistă, eurosceptică

Marine Le Pen s-a născut la 5 august 1968, la Neuilly-sur-Seine și esteal treilea copil al fondatorului și președintelui istoric al formațiunii Frontul Național, Jean-Marie Le Pen.

Este licențiată în ştiinţe juridice, și-a început cariera juridică la un tribunal de mare instanță din Paris iar în 1992 a absolvit un program de studii avansate în drept penal.

În anul 1986 a fost aleasă consilier regional pentru zona de nord Pas-de-Calais, iar din 2004 a fost aleasă consilier regional pentru Ile-de-France.

În 2006, ea a coordonat campania electorală a tatălui său pentru alegerile prezidențiale. Din ianuarie 2011, Marine Le Pen a ocupat funcţia executivă de conducere a partidului Frontul Naţional, în urma câştigării alegerilor interne.

Din 2004 este membră a Parlamentului European.

După desfăşurarea primului tur al alegerilor prezidenţiale, Marine Le Pen a anunţat că se suspendă din funcţia de preşedinte executiv al partidului.

Le Pen a fost inclusă de revista Time, în 2011 și în 2015, în clasamentul celor mai influenți 100 de oameni la nivel mondial, potrivit versiunii electronice a revistei. În 2016, a fost desemnată de portalul Politico drept al doilea cel mai influent europarlamentar după președintele de atunci al Parlamentului European Martin Schulz, conform www.politico.eu.

Potrivit stirile.tvr.ro, Le Pen are politica tipică dreptei radicale din Europa: anti-imigraţie, eurosceptică, promovează protecţionismul, susţine reintroducerea francului, ieşirea din zona euro şi chiar din Uniunea Europeană. Susţinătorii săi sunt în majoritate tineri, dezamăgiţi de partidele naţionale şi de situaţia economică. În planul politicii externe, Marine Le Pen este o susţinătoare a lui Vladimir Putin şi a anexării Crimeii.

Sistemul de vot în Franța. Atribuțiile președintelui

Franţa este o Republică semiprezidenţială – formă de guvernământ în care atât preşedintele, cât şi prim-ministrul sunt participanţi activi la administraţia statului. Guvernul este desemnat de preşedinte, votat de Parlament şi răspunde în faţa preşedintelui care îl poate şi demite printr-o moţiune de cenzură.

Alegerile prezidenţiale din Franta se desfăşoară în două tururi, dacă niciunul dintre candidaţi nu obţine majoritatea absolută din primul tur.

Preşedintele este ales prin vot direct de cetăţenii francezi, iar exprimarea votului nu este obligatorie.

Președintele Franței poate ocupa această funcție pentru maximum două mandate a câte 5 ani.

La scrutinul de anul acesta, numele noului președinte al Franței va fi cunoscut în mod oficial în data de 11 mai – însă vom afla chiar de duminică seară, după închiderea urnelor, primele rezultate, conform exit-poll-urilor.

Învestirea celui de-al optulea președinte al celei de-a V-a Republici va avea loc pe 14 mai, când  se încheie mandatul socialistului Francois Hollande.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version