84 de persoane, între care și copii, și-au pierdut viața iar peste 150 au fost rănite, inclusiv prin împușcare, joi seară într-un atentat la Nisa, mare oraș din sudul Franței, după ce un camion a lovit pe o distanță de 2 km mulțimea adunată pentru focurile de artificii de Ziua Națională a Franței, pe Promenade des Anglais, sit turistic foarte frecventat de pe malul Mediteranei. Şoferul camionului a tras focuri de armă în mai multe reprize înainte de a fi neutralizat de poliţie.

atentat nice (2)

UPDATE ORA 9.10: Ultimul bilanț oficial al atentatului terorist de la Nisa este de 84 de morți și peste 150 de răniți, 18 în stare critică.

UPDATE ORA 8.30 Printre răniți se află și doi români, informează MAE. Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, precizează însă că nu există români morți în urma atacului terorist.

UPDATE ora 8.00: Cel mai recent bilanț – 80 de morți și cel puțin 150 de răniți – a fost prezentat de ministrul de Interne al Franței, Bernard Cazeneuve.

UPDATE ORA 07:50 Spitalele din Franţa au lansat un apel la populaţie pentru donarea de sânge, în condiţiile în care peste 100 de răniţi se află în unităţile medicale în urma atacului de noaptea trecută de la Nisa.

UPDATE ORA 07:45 Șoferul camionului se afla în vizorul Poliției pentru fapte de violență și utilizare de arme, dar nu era monitorizat pentru antecedente teroriste

UPDATE ORA 06:30 Starea de urgenţă se va menţine în Franţa cel puțin 3 luni, a anunțat președintele Francois Hollande: „Spaima pune stăpânire pe Franţa din nou. Caracterul terorist al atacului nu poate fi negat”.

UPDATE ORA 01:56 Atentat la Nisa: “Cel puțin 73 de persoane” au murit lovite de un camion pe o distanță de doi kilometri.

Prezent la fața locului pentru focurile de artificii, un corespondent al AFP a văzut un camion alb care a intrat în plină viteză în mulțime, provocând un moment de panică. “A fost haosul absolut” în aceste locuri situate în centrul turistic al marelui oraș de pe Coasta de Azur, a descris el.

atentat nice (3)

“Am văzut oameni răniți și cioburi zburând peste tot”, a mai povestit el, adăugând că a auzit “oameni țipând”. “Mi-am acoperit fața din cauza cioburilor care zburau”, a precizat el.

Camionul “a lovit mulțimea pe o lungă distanță, de-a lungul Promenade des Anglais, ceea ce explică bilanțul extrem de grav”, a precizat subprefectul. “Au fost schimburi de focuri, iar șoferul a fost împușcat”, a menționat el.

La mai puțin de o oră după producerea tragediei, prefectura departamentului Alpes-Maritimes a vorbit despre un atentat și a cerut populației să rămână la domiciliu. Un important dispozitiv de securitate a fost delimitat în centrul orașului, unde au fost trimise numeroase ambulanțe, membri ai forțelor de ordine și militari.

atentat nice (4)

În vecinătatea Promenade des Anglais izolate complet, Piața Massena, în plin centrul orașului, era de asemenea inaccesibilă joi al miezul nopții, potrivit altul corespondent al AFP aflat la Nisa.

Un post de comandă al forțelor de securitate a fost instalat la Palais de la Méditerranée, clădire de asemenea izolată.

În deplasare la Avignon, președintele francez, François Hollande s-a întors la Paris, unde participă la celula de criză înființată la Ministerul de Interne.

Acest nou atentat a avut loc într-un context de amenințare teroristă foarte ridicată, în special în țări, ca Franța, care intervin în Siria împotriva grupării jihadiste Statul Islamic. El a fost comis cu mai puțin de două săptămâni înainte de ridicarea stării de urgență, programată la 26 iulie.

UPDATE ORA 01:23 Atentat la Nisa: François Hollande revine la Paris pentru a lua parte la celula de criză.

atentat nice (1)

author avatar
Mircea Popescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version