Dmitri Rogozin, vicepremierul Rusiei, a anunțat că a solicitat oficial, la Kremlin, interzicerea avioanelor românești în spațiul aerian al Federației Ruse.

Anunțul vine după ce, vineri, un avion în care se afla Rogozin a primit interdicție de a intra în spațiul aerian românesc. Vicepremierul rus are interzis în România din cauza modului în care a promovat atașarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea și din cauza implicării sale în conflictul din estul Ucrainei.

Aflat în drum spre Chișinău, avionul în care se afla Rogozin a fost obligat să ocolească România și să facă o escală la Minsk, pentru realimentare.

Rogozin a promis că se va răzbuna pentru “modul în care autoritățile de la București au pus în pericol viața femeilor și copiilor din avionul în care mă aflam”.

“Tonul dur al declaraţiilor mele reflectă emoţiile mele privind inconvenientele legate de ceea ce s-a întâmplat pasagerilor cursei noastre. Majoritatea se întorceau acasă. Am călătorit întotdeauna în Republica Moldova cu curse regulate ale companiilor ruse. Cascadoria ruşinoasă a românilor şi Guvernului moldovean necesită analiză atentă şi contramăsuri usturătoare, calculate precis. Țările occidentale nu se vor împăca niciodată cu aspiraţiile Rusiei de a fi o ţară liberă şi puternică. Au fost destul de mulţumiţi cu Rusia ameţită a anilor ’90, dar nu se vor împăca niciodată cu voinţa noastră de a liberi şi puternici. Iar a fi cum vrem să fim, adică liberi şi puternici, ar fi cel mai bun răspuns la toate aceste sancţiuni şi trucuri murdare. Şi vom decide cum să distrugem aceste creaturi mârşave”, a fost mesajul dur transmis de vicepremierul rus.

Dacă Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, nu a făcut comentarii pe această temă, reprezentanții Ministerului de Externe al Rusiei consideră că “vorbim despre o provocare intenționată a României care va afecta serios relațiile dintre cele două țări. A fost pusă în pericol viața a 160 de pasageri”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version