La ultima conferinţă care a avut loc pe 7 octombrie în Statele Unite, cei de la Adobe ne-au dat o veste formidabilă. De fapt, nu neapărat nouă ne-au dat-o, ci mai degrabă celor care ronţăie cu mare uşurinţă titluri imbecile de tipul “Detaliul NEPLĂCUT care i-a stricat poza lui X” sau “Y a vrut să le arate fanilor o fotografie, dar ei au observat cu totul altceva”. Adevărul e că mulţi posesori de telefoane inteligente ar fi interesaţi să preîntâmpine asemenea accidente, chiar dacă nu sunt consumatori de presă mondenă.

adobe 2Aşasar, aşteptarea a luat sfârşit (na, că ne-am molipsit şi noi!) pentru utilizatorii care folosesc pe terminalele lor programele Adobe. În cadrul conferinţei MAX Adobe, inginerul Ashutosh Jagdish Sharma a înşirat la “Convention Center” din Los Angeles  mai multe produse la care compania californiană de software  lucrează în prezent. Printre acestea, şi “Monument Mode”, o caracteristică nouă de la Adobe, care promite să ofere şansa autorilor de fotografii să evite acele detalii care, nu-i aşa?!, strică totul. De exemplu, turistul gură-cască insinuat în spatele tău, exact când vrei şi tu să-ţi faci un selfie numai bun de trântit repede pe contul de Facebook.

E drept că există suficient de multe alte programe de retuşare consacrate, şi am putea da exemplu aici doar venerabilului Photoshop, însă noutatea oferită de “Monument Mode” este aceea că funcţia lucrează în timp real, se declanşează cu un simplu clic înainte ca imaginea să fie capturată și nu necesită prea multe abilități de editare foto. Cel puţin asta a lăsat de înţeles Ashutosh Jagdish Sharm, care n-a vrut să deconspire prea multe secrete despre funcţionarea algoritmului. Cert este că el poate să distingă în timp real obiectele în mişcare (turiştii ăia enervanţi) de cele fixe (par example, Turnul Eiffel), pentru ca mai apoi, la solicitarea utilizatorului, să elimine din fotografie elementul sau elementele neesenţiale din planul secundar.

adobe 3Şi, pentru a arăta că lucrurile stau întocmai, echipa Adobe a făcut şi o mică demonstraţie la care a fost invitat să participe actorul Nick Offerman. Alături de vedeta serialului de comedie “Parks and Recreation” s-a insinuat acel turist enervant, rol jucat de managerul de comunicare de la Adobe, Kim Chambers. Deschidem o paranteză. În luna august, Chambers ea a devenit prima femeie din lume care a reuşit să înoate din insulele stâncoase Farallon, din largul coastei californiene, până la Podul Golden Gate, simbolul oraşului San Francisco. Chiar și pentru un înotător experimentat, un asemenea maraton de 17 ore și 12 minute, prin ape reci şi pline de rechini, reprezintă o mare încercare. Închidem paranteza.

[video_documentar width=”640″ height=”480″]

Adobe folosește adesea în conferinţele sale previzualizarea unor noi tehnologii care ar putea fi integrate printre produsele companiei. Având în vedere felul în care “Monument Mode” izbuteşte să elimină obiectele dintr-o fotografie, înainte ca aceasta să fie capturată, este 100% sigur că respectivul instrument va fi destinat aplicațiilor mobile, deși Adobe nu a dat nicio garanție când sau dacă ea va fi vreodată la dispoziția consumatorilor. Pentru toate celelalte, există Photoshop.

author avatar
Gabriel Andrei
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version