Cererea de specialiști în securitate cibernetică este tot mai mare, însoțită de cererea de specialiști în analiza datelor, potrivit ediției din acest an a CIO Survey realizat de Deloitte la nivel global. În România, acestea sunt două tipuri resurse pentru care concurează companiile locale și centrele de servicii ale marilor corporații globale.

“Considerăm că acest studiu este reprezentativ pentru companiile din România, fie ele subsidiare ale unor companii multinaționale sau organizații locale”, a spus Andrei Ionescu, Partener Consultanță în managementul riscului Deloitte România. “Observăm în interiorul echipelor IT o creștere a interesului  explorării tehnologiilor emergente, incluzând aplicațiile inteligenței artificiale și machine learning, Internet of Things, precum și Robotic Process Automation (RPA)”.

Principalele concluzii ale CIO Survey includ:

  • Peste o treime din respondenți își construiesc bugetele în Euro, iar aproape jumătate se află în Europa;
  • Aproximativ 10% din organizațiile analizate se diferențiază ca făcând parte din avangarda digitală, organizații care îmbină o strategie digitală coerentă cu o abordare IT situată printre liderii de piață;
  • Funcția de Chief Information Officer (CIO) este din ce in ce mai puțin apreciată pentru valori tradiționale ca rezolvarea problemelor complexe sau ambiția de a fi de succes;
  • În schimb, se așteaptă de la CIO să livreze schimbări organizaționale de anvergură, cu echipe percepute ca având performanță înaltă și orientate către rezultate;
  • Digitalizarea este percepută de cvasitotalitatea organizațiilor ca o prioritate strategică, chiar dacă definiția acestui concept este vagă și poate diferi între organizații;
  • Automatizarea și transformarea proceselor, precum și experiența clienților sunt principalele arii de interes din zona digitală;
  • Echipele IT caută cu prioritate oameni motivați să rezolve probleme de business prin tehnologie, în detrimentul specializării într-o tehnologie anume;
  • Valorile cele mai cerute sunt creativitatea, flexibilitatea cognitivă și inteligența emoțională;
  • Impactul major în viitorul apropiat va fi dat de cyber security, modernizarea aplicațiilor și serviciilor și cloud;
  • Tehnologiile de interes sunt cele de digitalizare, data analytics și tehnologiile emergente;
  • Cele mai urmărite tehnologii emergente sunt inteligența artificială și machine learning, Internet of Things și Robotics Process Automation;
  • Așteptările curente de la un CIO în domeniul tehnologiilor emergente sunt, în principal, să exploreze posibilitățile date de acestea și, în secundar, să le experimenteze.

Despre CIO Survey 2018

Sondajul a fost desfășurat în perioada ianuarie – martie 2018 în 71 de țări cu scopul de a înțelege mai bine impactul rolului de CIO. Cercetarea a cuprins interviuri și sondaje online. La nivel global, au participat 1.437 de lideri în tehnologie și business din 23 de industrii. 

 

Download (PDF, Unknown)

Despre Deloitte în România

În România, serviciile sunt prestate sau susținute de către Deloitte Audit SRL, Deloitte Tax SRL, Deloitte Consultanta SRL, Deloitte Fiscal Representative SRL, Deloitte Tehnologie SRL, Deloitte GES Support Services SRL și Deloitte Shared Services SRL. Deloitte este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale de pe piața din România și prestează, în cooperare cu Reff & Asociații SCA, servicii de audit, servicii de consultanță fiscală, servicii juridice, servicii de consultanță și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii externalizate și consultanță în tehnologie și alte servicii adiacente prin intermediul a peste 1100 profesioniști.

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, accesați www.deloitte.com/ro

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version