Cele mai bune filme din întreaga lume despre artă, fotografie, colecționari și artiști din toate mediile vor fi prezentate la Cinema Muzeul Țăranului Român în cadrul Bucharest Art Film Festival, care va debuta anul acesta.
Această primă ediție de festival de(spre) artă se va desfășura în perioada 8 – 11 septembrie și îi este dedicată în mod ideal lui Constantin Brâncuși. Festivalul va aduce în atenția oamenilor materiale bogate privind viața și opera lui Brâncuși.
“Pentru cunoașterea, apropierea și pătrunderea sensurilor operei brâncușiene, filmul, cu precădere eseul documentar, ni-l aduce prin această primă ediție pe Constantin Brâncuși în București și poate, în viitor, prin noi relizări cinematografice, în mănunchiul de evenimente ce ar merita să preocupe mai consistent autoritățile din Târgu Jiu”, spune Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român.
Programul primei ediții va cuprinde proiecții de film, dar și o serie de alte activități conexe, precum sesiuni de masterclass și dezbateri, expoziții.
Festivalul va găzdui, de asemenea mai multe evenimente speciale, programul oficial având să fie comunicat în perioada ce urmează.
Evenimentul este organizat de asociația culturală Docuart și Institulul Cultural Român (ICR), având ca pertener Uniunea Cineaștilor din România (UCIN).
Amprenta Docuart lasă încă o dată intrare liberă pe parcursul întregului eveniment.