Teatrele din Bucureşti şi-au suspendat spectacolele în perioada doliului naţional (31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie), după tragedia din Club Colectiv.

tnb sala mare, teatru gol 2
TNB, Sala Mare

“Din respect pentru victimele incendiului și pentru familiile îndoliate”, TNB a reprogramat spectacolele de comedie astfel:

“Micul infern” din 31 octombrie, pentru marți, 17 noiembrie;

“ActOrchestra” din 31 octombrie, pentru sâmbătă, 14 noiembrie

“Cinci femei de tranziție” din 1 noiembrie, pentru duminică, 22 noiembrie.

“Caramitru – Mălăele, câte-n lună și-n stele” din 2 noiembrie, pentru joi, 5 noiembrie.

“Biletele cumpărate rămân valabile pentru aceste date sau pot fi schimbate pentru alte spectacole aflate deja în vânzare. Cei care doresc să-și recupereze contravaloarea acestora sunt rugați să vină la Casa de bilete a TNB începând de marți, 3 noiembrie”, anunţă Teatrul Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Tudor Chirilă scrie pe Facebook: “În urma tragediei din clubul Colectiv s-a decretat doliu național. În acest context, mai multe spectacole din Festivalul Național de Teatru au fost anulate, printre care și “Coada”, spectacol pe care urma să-l jucăm astăzi și mâine (31 octombrie şi 1 noiembrie – n.r.) la Teatrul Bulandra. Spectacolul va fi reprogramat tot în cadrul festivalului”.

“Regretăm profund acest eveniment înfiorător”

Teatrul Mic a anulat toate spectacolele până marţi, 3 noiembrie. “Regretăm profund acest eveniment înfiorător şi suntem alături de familiile îndoliate. Contravaloarea biletelor poate fi ridicată de la casa de bilete a Teatrului Mic. Vă mulţumim pentru înţelegere!”, a anunţat Teatrul Mic pe contul său de Facebook.

Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” a coborât în bernă Drapelul României şi a suspendat reprezentaţiile. Iată reprogramările:

“Aer bun! De Herăstrău!” din 31 octombrie, pentru sâmbătă, 7 noiembrie, ora 19.00

“Piei, drace!” din 1 noiembrie, pentru duminică, 8 noiembrie, ora 19.00 – “Piei, drace!”.

Spectatorii care au achiziţionat bilete şi nu pot fi prezenţi la reprogramările din 7 noiembrie şi 8 noiembrie îşi pot recupera contravaloarea acestora de la casa de bilete.

Teatrul Masca a jucat ieri spectacolul “Romeo şi Julieta”, după  un minut de reculegere în memoria victimelor, iar pe cel de astăzi, “Parapanghelos”, l-a reprogramat pentru sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 17.00. “Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au murit şi să-i întărească pe cei rămaşi în durere”, spune echipa Teatrului Masca, pe contul de Facebook al instituţiei.

Teatrul de Comedie a suspendat piesa “Directorul executiv”, din 1 noiembrie. “Biletele rǎmân valabile pentru urmǎtoarea reprezentaţie programatǎ vineri, 13 noiembrie. Cei care doresc returnarea biletelor se pot prezenta la casa de bilete pentru a ridica contravaloarea tichetelor până vineri 6 noiembrie, inclusiv. În cazul biletelor online, banii vor fi returnaţi în cont în cursul zilelor urmǎtoare. Vă mulţumim pentru înţelegere”, se spune pe contul de Facebook al Teatrului de Comedie.

În semn de solidaritate pentru victimele tragediei, şi Teatrul Excelsior din Bucureşti a reprogramat cele două reprezentaţii ale spectacolului “Tărâmul Poveştilor”, de duminică, 1 noiembrie. Contravaloarea biletelor se poate ridica de la casa de bilete a teatrului sau biletele se pot păstra până la următorul spectacol, a cărui dată care va fi comunicată. “Dumnezeu să îi odihnească pe cei care şi-au pierdut viaţa!”, se mai spune într-un anunţ al Teatrului Excelsior, publicat pe Facebook.

În urma incendiului produs în seara de 30 octombrie în Clubul Colectiv din centrul Capitalei şi-au pierdut viaţa 29 de oameni, iar alţi 184 au fost răniţi, din care au mai rămas în spital 143.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version