Ajuns la a 5-a ediţie, cel mai mare festival dedicat Internetului din Europa Centrală şi de Est, ICEEfest va avea loc în zilele de 9 și 10 iunie și propune pentru ediţia din acest an secţiunea ICEEhealth.

iceefest-iceehealth 2016

“Pe 10 iunie, în a doua zi a festivalului, vor veni la Bucureşti specialişti recunoscuţi pe plan mondial, gata să împărtăşească din experienţa adunată în cel mai important aspect al vieţii noastre: sănătatea. Digitalul este clar viitorul în acest domeniu, o piaţă tânără care depăşeste constant aşteptările ca investiţii şi inovare. Primul trimestru din 2016 înregistrează în zona startup-urilor de tehnologie medicală si de wellness investiţii de 1,8 miliarde USD, adică de 10 ori mai mult decât în acelaşi trimestru în 2010, conform Startup Health, precizează un comunicat al organizatorilor.

La ICEEhealth se vor dezbate soluţii pentru fitness şi wellness, telemedicina, aplicaţii şi dispozitive de monitorizare pentru diverse afecţiuni, tipărirea 3D aplicată în sănătate, precum şi noi paradigme pentru studii clinice şi terapii.

“Evenimentul este deschis tuturor: de la cei interesaţi de un stil de viaţă sănătos, la doctori, pacienţi, antreprenori, farma si până la cercetători. Vom vedea, de exemplu, şi cum realitatea virtuală câştigă teren, fiind folosită din faza de educaţie medicală până la intervenţii terapeutice”, se menţionează în comunicat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version