Inegalitățile dintre femei și bărbați pe piața muncii s-au accentuat în timpul pandemiei, ștergând cel puțin doi ani din progresul înregistrat în ultimul deceniu, potrivit raportului PwC „Women in Work Index”, care arată că acum vor fi necesari ani și chiar decenii pentru a reduce decalajele.

Indicele PwC „Women in Work Index”, aflat acum la cea de-a zecea ediție, evaluează rezultatele ocupării forței de muncă a femeilor din cele 33 de țări OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). 

Precizările transmise de PwC, luni:

După 10 ani de progrese lente, dar consistente, ale femeilor, indicele a scăzut pentru prima dată în istoria sa, iar cei doi factori principali care au contribuit la această scădere au fost șomajul mai ridicat și ratele reduse de participare a femeilor pe piața muncii în perioada cea mai gravă a pandemiei. Responsabilitățile legate de îngrijirea copiilor și de munca domestică au jucat un rol semnificativ în determinarea femeilor să părăsească piața muncii, mai arată raportul.

Estimările arată, astfel, că vor fi necesari 33 de ani pentru ca rata de participare a femeilor la forța de muncă să o egaleze pe cea de 80% a bărbaților, nouă ani pentru a egala rata actuală a șomajului din rândul bărbaților și 63 de ani pentru a elimina diferența de salarizare.

„Pandemia COVID-19 a făcut ca obiectivul egalității de gen pentru femeile de pe piața muncii să fie o provocare și mai mare. Pentru a inversa regresul înregistrat în ceea ce privește rezultatele femeilor în materie de ocupare a forței de muncă, avem nevoie ca guvernele și companiile să vină cu politici eficiente care să ia în considerare în mod explicit nevoile femeilor și ale altor grupuri dezavantajate. Acest lucru este esențial dacă dorim să îmbunătățim egalitatea și să obținem un viitor mai echitabil pentru toată lumea, atât la locul de muncă, cât și în societate”, a declarat Larice Stielow, senior economist PwC UK.

Indicele estimează un “decalaj COVID-19”, care compară pierderile de locuri de muncă cu creșterea ocupării forței de muncă preconizată înainte de pandemie, constatând că sunt cu 5,1 milioane mai multe femei  în șomaj și cu 5,2 milioane mai puține femei care muncesc, față de ceea ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi avut loc pandemia.

Creșterea ratei de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor în cadrul OCDE ar putea crește PIB-ul OCDE cu 6 trilioane de dolari pe an. În același timp, reducerea diferențelor de remunerare între femei și bărbați ar putea crește câștigurile femeilor în cadrul OCDE cu 2 trilioane de dolari pe an, arată raportul.

Potrivit analizei PwC, sunt necesare acțiuni politice eficiente pentru a obține o mai mare egalitate de gen la locul de muncă la nivel mondial: opțiuni de lucru flexibile care să adreseze inegalitățile generate de îngrijirea neremunerată și munca domestică, concediul parental plătit egal, care să contribuie la redistribuirea sarcinii inegale de îngrijire suportate de femei, programe de îmbunătățire a competențelor, recalificare și antreprenoriat.

Și mai importantă va fi necesitatea ca guvernul și întreprinderile să sprijine femeile pentru a beneficia de oportunitățile de angajare create de tranziția economiilor OCDE către un nivel net zero.  

Noua Zeelandă ocupă primul loc în topul țărilor cu cele mai mari progrese pe piața muncii pentru femei, pentru prima dată în istoria de 10 ani a indexului, urmată de Luxemburg și Slovenia.

Regatul Unit a urcat șapte poziții (de pe locul 16 pe locul 9), fiind cea mai mare creștere în clasament dintre toate cele 33 de țări OCDE.  În schimb, Canada a înregistrat cea mai mare scădere în clasament, coborând opt locuri, de pe 12 pe 20. Statele Unite au coborât patru locuri, de pe poziția 22 pe 26.

author avatar
Catalin Visan
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version