Primul an în care mărţişorul face parte din Patrimoniul cultural imaterial al umanităţii – UNESCO a fost marcat, miercuri, la Parlament, prin inaugurarea expoziției intitulate “Mărţişorul între vechi şi nou”.

Expoziția este deschisă în perioada 28 februarie – 9 martie în spaţiul sălii de plen a Camerei Deputaţilor, iar evenimentul de inaugurare a fost organizat de Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”.

La deschiderea expoziţiei a fost prezent preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, alături de numeroşi participanţi – reprezentanţi ai corpului diplomatic, parlamentari din toate formaţiunile politice, alţi invitaţi.

“Astăzi este pentru prima oară când sărbătorim Mărţişorul în calitate de sărbătoare inclusă în Patrimoniul imaterial mondial UNESCO. În decembrie, în Coreea de Sud, a avut loc acceptarea pe lista Patrimoniului mondial imaterial UNESCO a sărbătorii practicilor asociate zilei de 1 Martie. Am condus această delegaţie parlamentară şi, împreună cu colegii mei, am reuşit ca acest dosar comun, împreună cu Republica Moldova, Bulgaria, fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei, să poată să fie inclusă în lista Patrimoniului imaterial mondial UNESCO. Ne propunem ca anul viitor şi cât de repede să depunem încă două dosare. Primul se referă la cămaşa cu altiţă, respectiv ia românească, şi al doilea la Jocul ursului”, a fost mesajul transmis de deputatul Ionel Palăr, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

Includerea Mărţişorului în patrimoniul cultural mondial a fost o operă comună între patru ţări, a subliniat Iavor Stoyanov, consilier ataşat cultural al Republicii Bulgaria, care a arătat că acest demers comun, dus la bun sfârşit, reprezintă un exemplu foarte bun al modului în care se dezvoltă, dar mai ales cum ar trebui să se dezvolte relaţiile internaţionale în Europa şi în Europa de Sud Est.

“Cred că este pentru prima dată când ne asumăm nu numai prezentul comun, ci trecutul comun, ceea ce până acum 20 de ani ar fi fost cam greu de imaginat. Este un exemplu foarte bun de colaborare care ar trebui urmat şi cred că va fi urmat”, a arătat diplomatul.

Conf. dr. Paulina Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, partener în organizarea expoziţiei, a vorbit despre originile şi tradiţia Mărţişorului şi a anunţat totodată că instituţia muzeală desfăşoară un proiect împreună cu Republica Moldova pentru un Muzeu al Satului care va fi deschis la Chişinău.

Paulina Popoiu i-a invitat pe parlamentari să viziteze Muzeul Satului, precizând că anul trecut s-a înregistrat un număr record de vizitatori – 800.000.

“Originile Mărţişorului sunt fixate undeva acolo unde istoria scrisă dispare, acolo unde nu mai vorbim decât de ritualuri care la un moment dat ajutau trecerea dintre anotimpuri, pragul dintre anotimpuri, pragul dintre vârste, deseori. Trecerea pragului dintre anotimpuri a fost întotdeauna un moment în care aveau loc o serie de practici rituale cu caracter de purificare, dar mai ales de declanşare şi menţinere a unor forţe benefice, cele care mergeau către începutul primăverii către momentul în care universul renăştea, natura renăştea, omul renăştea. (…) Mărţişorul proteja împotriva forţelor malefice ale iernii, dar asigura sănătatea, belşugul, renaşterea naturii. Aşa cum soarele asigură viaţa – asigura trecerea către un anotimp mai bun”, a subliniat directorul Muzeului Satului.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version