În perioada 1 – 7 iulie, de la ora 19.00, la sala Majestic a Teatrului Odoen, marele regizor Andrei Şerban poate fi văzut la lucru într-o serie de repetiţii deschise cu public pentru spectacolul Soldatul de ciocolată” (sau “Armele şi omul)

andrei serban

Comedia a fost scrisă de Bernard Shaw când avea 38 de ani şi a fost reprezentată pentru prima dată, în anul în 1894, la Londra.

Deşi a fost scrisă cu un secol în urmă, piesa este extrem de actuală, care vorbeşte despre divizarea Europei, despre naţionalism şi xenofobie, despre iluzia păcii, dar şi despre iluzia dragostei de a înfrumuseţa realitatea; un spectacol care te face să simţi diferenţa dintre dragostea adevărată şi cea de pe scenă, ca la operă.

Acţiunea este plasată în 1885 în Bulgaria. O tânără, Raina, nu este atât speriată, cât furioasă când un soldat inamic intră în casa ei pe fereastră, sperând să scape de urmăritorii lui şi de o moarte sigură. Considerându-l iniţial pe ofiţerul murdar şi epuizat un laş, Raina descoperă cu timpul că acesta are mult mai multe calităţi nobile decât galantul eu logodnic Sergei, aflat şi el pe front, iar sentimentele ei se schimbă.

Anul trecut, Andrei Şerban a montat “Soldatul de ciocolată (sau Armele şi omul)” la celebrul Teatru Maly din Sankt Petersburg, condus de Lev Dodin.

Scenografia: Anka Lupeş

Coloana sonoră: fragmente din Ernani de Verdi

Distribuția: Sabrina Iaşchevici/ Nicoleta Lefter, Irina Mazanitis/Antoaneta Zaharia, Alina Berzunţeanu/Ana Bianca Popescu, Alexandru Papadopol/ Gabriel Pintilei, Marius Damian/Cezar Antal, Gelu Niţu/Constantin Cojocaru, Conrad Merricofer/Cătălin Babliuc, Dimitrii Bogomaz.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version