Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a lansat serviciul online MyAWB, care le permite clienţilor să renunţe total la formularele completate de mână, în schimbul unei soluţii rapide, pe internet.

Serviciul este disponibil pe site-ul Poştei Române, iar utilizatorii vor trebui să urmeze o serie de etape pentru a beneficia de MyAWB: crearea unui cont, alegerea serviciului de trimitere, aplicaţia comunică preţul şi generează AWB-ul cu cod de bare, deplasarea la oficiile abilitate cu coletul sau scrisoarea ce trebuie expediată şi AWB-ul generat de aplicaţie.

“Clienţii Poştei Române sunt încurajaţi să folosească aplicaţia MyAWB. De ce ? Pentru că economisesc timp preţios şi ne ajută şi pe noi să reducem timpii de aşteptare în toate oficiile abilitate MyAWB. De acum totul devine mult mai simplu, clienţii având posibilitatea să expedieze mai rapid trimiterile. Scanarea codului de bare durează doar câteva secunde şi introduce automat în sistem toate datele necesare. Noi ne asigurăm că expediţia ajunge la destinaţie. Anterior acestui serviciu, clienţii erau obligaţi să completeze cu pixul, pe hârtie, datele de expediţie, iar oficianţii Poştei Române să transcrie în sistem, manual, aceleaşi date”, informează Poşta Română.

CNPR menţionează că dezvoltarea aplicaţiei online MyAWB s-a făcut realizat cu resurse proprii şi teste numeroase. Noua aplicaţie are funcţionalităţi multiple şi pentru persoanele juridice, care au acces, în cadrul aplicaţiei, la o bază de date proprie din care pot genera rapoartele şi listele de care au nevoie. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version