La ARCUB (strada Lipscani nr. 84-90) va avea loc sâmbătă, 9 aprilie, la ora 19:00, premiera spectacolului de teatru ”Obsesii”, un one woman show cu Cerasela Iosifescu. Avanpremiera spectacolului va avea loc vineri, 8 aprilie, de la ora 19:00.

Obsesii

Protagonista acestui one woman show montat de regizorul grec Yannis Paraskevopoulos este Cerasela Iosifescu, actriţă a Teatrului Nottara din Bucureşti şi a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Colaborarea dintre cei doi este una îndelungată, începând cu spectacolul Romeo şi Julieta, în 2005, la Teatrul Naţional din Craiova, continuând la același teatru cu Medeea de Euripide, în 2006, şi recent, în 2015, cu Pescăruşul de Cehov.

Textul spectacolului este scris de Claudiu Sfirschi-Lăudat ca o „improvizație liberă” pe marginea unor opere literare semnate de scriitoarea Margarita Karapanou, care s-a luptat întreaga sa viață cu tulburarea maniaco-depresivă. Personajul principal al spectacolului, Lora, reflectă trăirile reale încercate de scriitoare, fiind condusă de autorul textului în fața spectatorului român pentru a povesti experiența unei lumi înfricoșătoare, bântuită de spectrul unei boli oarbe, care nu își alege victimele.

Virginia Woolf, Anne Sexton, Edgar Allan Poe, Tennessee Williams şi alţi scriitori de seamă apar ca nişte fantome îndărătul replicilor scurte, ca niște fișe clinice, se amestecă printre rândurile uneori crude, alteori de un umor grotesc, dar mereu pline de speranţa că, odată şi-odată, va veni izbăvirea.

Scenografia și costumele sunt create de Lia Dogaru 

Spectacolul Obsesii va avea o reprezentație și în 10 aprilie, iar în urma apelului făcut de UNITER, încasările obținute se vor duce către Fondul de Solidaritate Teatrală, înființat pentru întrajutorarea artiștilor cu probleme de sănătate și existență. 

Biletele pot fi achiziţionate online de la casa de bilete de la sediul ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90.

Preţuri: 45 lei (Categoria I) și 35 lei (Categoria II).

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version