Cetatea Capidava a fost restaurată cu materiale de construcţie moderne iar urmele lăsate de secole s-au şters, astfel că nu mai poate fi înscrisă Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

capidava 2

Structura iniţială a fost modificată dramatic, cu extinderi fără noimă a zidurilor.

Revoltător este însă că nimeni nu plătește pentru acest dezastru comis de o firmă cu muncitori nepregătiţi.

Zidurile Cetăţii Capidava, ridicată în secolul al II-lea în timpul împăratului Traian, sunt acum un amestec de piatră antică şi piatră şlefuită, aşezată cu neglijenţă și lipită grotesc cu ciment.

În perete a fost înfipt fier beton, care a afectat serios structura istorică.

Dezastrul a fost descoperit abia acum de o comisie de experţi de la Ministerul Culturii.

Proiectul de restaurare a fost cofinanțat din fonduri europene și a costat 16 milioane de euro. Beneficiarul a fost Consiliul Judetean Constanţa, care nu a supravegheat lucrările. Reprezentanții CJ spun că vor începe o anchetă, dacă vor primi o sesizare oficială de la Ministerul Culturii.

Lucrările trebuiau încheiate la sfârşitul lui 2015 dar au fost sistate în toamna anului trecut. Firma care s-a ocupat până acum de restaurări este anchetată de DNA pentru o posibilă fraudă cu fonduri europene. Administratorul companiei a fost trimis în judecată. În acelaşi dosar sunt implicaţi trei angajaţi ai Consiliului Judeţean Constanţa dar cazul lor a fost clasat de procurori.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version