SoftOne România lansează a treia sesiune de cursuri pentru formarea Consultanților Soft1 ERP Certificați în cadrul diviziei SoftOne Training Academy.

Alexandra Lucescu

Cursurile vor fi susținute online, în perioada 15 mai și 12 iunie 2023, iar înscrierile se vor desfășura până în data de 12 mai 2023.

„SoftOne Training Academy a fost înființată în urma identificării unei nevoi accentuate de îmbunătățire a competențelor digitale în rândul candidaților pe care am dorit să îi recrutăm. Prin organizarea acestor cursuri, misiunea noastră este să calibrăm cererea de Consultanți Soft1 ERP pe care o avem în ecosistemul SoftOne cu forță de muncă calificată.  Suntem încântați că am ajuns deja la a treia sesiune de cursuri SoftOne Training Academy și că am reușit să oferim noi oportunități de dezvoltare profesională studenților noștri și am încredere că vom reuși și în această sesiune să contribuim semnificativ la formarea specialiștilor din industria ERP”, a declarat Alexandra Lucescu, Director General în cadrul SoftOne România.

SoftOne Training Academy este un program avansat de training în domeniul business software ERP, ce se adresează tuturor profesioniștilor care își doresc să activeze în industria ERP sau care sunt interesați de o reconversie profesională. Odată cu finalizarea cursurilor și cu promovarea examenelor de certificare, absolvenții SoftOne Training Academy vor avea posibilitatea să se angajeze în ecosistemul SoftOne, format din peste 40 de companii care operează la nivel național.

Un consultant ERP poate câștiga 3.500 euro salariu

Primele două ediții din cadrul SoftOne Training Academy au adunat peste 400 de înscriși, în contextul în care industria ERP este unul dintre domeniile care, în prezent, oferă cele mai multe oportunități de dezvoltare profesională, iar salariul unui Consultant ERP poate ajunge și până la 3.500 euro NET/ lună.

SoftOne România, unul dintre angajatorii de top din industria IT, este prezentă pe piața locală de peste 10 ani. Grupul SOFTONE are peste 500 de angajați și o rețea formată din mai mult de 600 de parteneri și 4000 de Consultanți Soft1 ERP asociați, ce deservesc peste 75.000 de clienți activi în patru țări (Grecia, Cipru, Bulgaria și România). Având o experiență îndelungată în crearea celor mai inovatoare tehnologii, SoftOne dezvoltă soluții și servicii Cloud ERP, CRM, precum și aplicații de mobilitate și facturare electronică, asigurând transformarea digitală companiilor a tuturor companiilor, indiferent de dimensiune.

author avatar
Catalin Visan
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version