În minivacanța de 1 Mai – Ziua Internațională a Muncii – vor fi deschise în București trei târguri, în parcurile Al. I. Cuza (fost IOR), Kiseleff și Plumbuita.

Petrecerea începe sâmbătă, 28 aprilie, și se încheie marți, 1 mai, la ora 20.00. 

În Parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR – intrarea de la Biserica Maramureseana) vor fi tradiționalii mici boierești, dar și pastramă, ceafă de porc și frigărui la gratar.

Amatorii de PESTE au la dispiziție scrumbie de Dunare, biban de mare, cotlet de somon si pastrav pe pat de orez cu legume. BEREA va fi la discretie pentru cei care vin la targ.

Din meniu nu lipsesc bunatatile la ceaun, precum varza calita cu mamaliguta.

In Parcul Plumbuita, gratarele vor fi pline cu mititei, carnati si frigarui. Pentru cei care vor alte bunatati decat cele pe gratar, maramuresencele au pregatit sarmale cu mamaliguta.

“Pe scena din parc se va canta muzica usoara internationala, dar si muzica populara, invitat special fiind interpreta Rodica Cretu”, precizează organizatorii.

În Parcul Kiseleff, paella și bocadillo

Persoanele care doresc sa manance ceva special in aceasta minivacanta de 1 Mai vor avea de unde să aleagă: paella cu fructe de mare.

“Se intampla În Parcul Kiseleff, unde aducem o serie de preparate spaniole: bocadillo, sandwich cu multa carne facuta la plita, sandwich cu jamon serrano, chipsuri din somon cu sos 1.000 de insule, dar si mioriticele hamsii prajite si sprot prajit.

Bineinteles, nu va lipsi sangria, bautura specific spaniola.

La targul din Parcul Kiseleff avem si placinte de toate felurile, dar si clatite proaspete cu dulceata si ciocolata”, mai anunță organizatorii.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version