Ședința de plen a Parlamentului a fost închisă miercuri, la puțin timp de la începere, după ce membrii Consiliului de Administrație al TVR, votați săptămâna trecută, nu s-au înțeles pe o nouă nominalizare la funcția de președinte – director general al SRTv.

camera deputatilor, parlament 1

Marți seară a fost respinsă prima propunere: George Orbean, susținut de Guvern.

Miercuri dimineață, membrii CA s-au întâlnit într-o ședință dar noile nominalizări ale partidelor au rămas fără o majoritate. Astfel,  Radu Carp, susţinut de PNL, şi Doina Gradea, susţinută de PSD, au obținut fiecare 6  voturi iar în lipsa membrului UDMR totul s-a blocat. Radu Carp s-a retras iar Monica Ghiurco s-a autopropus în locul lui, însă voturile aufost din nou egale.

Săptămâna viitoare va fi o nouă încecare: “În urma discuțiilor cu liderii de grupuri parlamentare suspend ședința de astăzi. Consiliul de Administrație al televiziunii nu a ajuns la o propunere legală pe care să o înainteze Comisiilor pentru cultură din Senat și din Camera Deputaților. În numele dumneavoastră, împreună cu domnul vicepreședinte vom scrie o scrisoare pentru Consiliul de Administrație să urgenteze în această săptămână o nominalizare pentru comisii, astfel încât să putem să ne întâlnim în aceeași formulă săptămâna viitoare. Având în vedere că era singurul punct al ordinii de zi, declar ședința închisă”, a spus președintele de ședință Valeriu Zgonea în plenul comun al Senatului și Camerei Deputaților.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version