Parlamentul a validat marţi, cu 312 voturi ”pentru”, 21 ”împotrivă” şi un vot anulat componența noului Consiliu de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), care la rândul său l-a votat imediat pe George Orbean – propunerea Guvernului -, preşedinte-director general al instituţiei.
George Orbean a fost consilierul fostului preşedintelui TVR Stelian Tănase şi manager de proiect la Digi 24.
El urmează a fi audiat de comisiile reunite de cultură ale Parlamentului și validat, prin vot, în plen.
Ședința de plen a Parlamentului a fost marcat de dispute pe tema nominalizării jurnalistei Oana Stănciulescu de către PNL, UDMR părăsind, demonstrativ, sala.
Deputatul Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a acuzat-o pe jurnalistă că ar avea opinii pro-legionare – acuze ce i s-au adus acesteia săptămâna trecută printr-o petiție, semnată de mai multe personalităţi ale vieţii culturale.