Statul român împrumută 177 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru a  construi două penitenciare cu 1.900 de noi locuri pentru diverse categorii de deţinuţi, în conformitate cu standardele europene, se arată într-un proiect de lege publicat, miercuri, de Ministerul Finanţelor.

Este vorba despre proiectul de Lege pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Proiectul privind Modernizarea infrastructurii judiciare în România), semnat la Bucureşti pe 13 august 2019 şi la Paris pe 2 septembrie 2019.

Proiectul include patru sub-proiecte: construirea unui penitenciar având 1.000 de locuri de detenţie, în localitatea Berceni, judeţul Prahova, construirea unui penitenciar având 900 locuri de detenţie în localitatea Unguriu, judeţul Buzău, construirea unei facilităţi de pregătire a personalului din penitenciare în localitatea Pantelimon, judeţul Ilfov, şi construirea unui centru pentru recuperarea capacităţii de muncă a ofiţerilor din penitenciare în localitatea Rodbav, judeţul Braşov.

Costul total net al proiectului este de 221,5 milioane de euro, din care suma de 177 de milioane de euro (reprezentând circa 80% din costul total net) va fi acoperită prin împrumutul contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar diferenţa, respectiv echivalentul a 44,5 milioane de euro, reprezintă contribuţia părţii române.

“Contribuţia României se va majora cu valoarea taxelor şi impozitelor aferente proiectului, datorate pe teritoriul României, conform legislaţiei române în vigoare”, se arată în expunerea de motive.

Ministerul Justiţiei va implementa proiectul prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în calitate de Agenţie de implementare a proiectului, căreia i se va delega întreaga autoritate şi responsabilitate în utilizarea cu maximă eficienţă a tuturor surselor proiectului şi în realizarea obiectivelor acestuia. În acest sens Administraţia Naţională a Penitenciarelor înfiinţează o Unitate de implementare a proiectului care trebuie să funcţioneze corespunzător pe întreaga durată de implementare a proiectului.

Proiectul este estimat a se implementa pe o perioadă de circa 6 ani, iar data limită de tragere a sumelor împrumutului este 31 mai 2025, ceea ce va permite distribuirea corespunzătoare a costului proiectului pe perioada de implementare, prin încadrarea cheltuielilor aferente acestuia în creditele bugetare şi de angajament aprobate în acest scop prin legea bugetului de stat pentru fiecare an de implementare în parte, în bugetul Ministerului Justiţiei.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version