Afaceristul Adrian Porumboiu, fostul patron al echipei de fotbal FC Vaslui, a intrat pe mâna procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Porumboiu este acuzat de instigare la abuz în serviciu în dosarul în care afaceristul Gigi Neţoiu, fostul patron al echipei de fotbal Universitatea Craiova şi fost acţionar la echipa de fotbal Dinamo Bucureşti, este acuzat că a pus mâna în mod ilegal pe aproximativ 700 de hectare de viţă de vie din Huşi.
Conform reprezentanţilor DNA Iaşi, Porumboiu este bănuit că a jucat rolul de intermediar în afacerea respectivă, dar afaceristul neagă total acuzaţiile care i se aduc.
Porumboiu susţine, printre altele, că nu a instigat niciodată pe nimeni să comită abuz în serviciu, că acuzaţiile care i se aduc nu pot fi susţinute “de vreme ce nu s-au produs” şi că “tre sa fii nebun să mă subestimezi în halul acesta şi să crezi că eu aş putea fi argatul lui Neţoiu”.
Neţoiu şi celelalte personaje implicate în dosar sunt acuzate că au prejudiciat bugetul cu aproape 11,5 milioane de lei, afaceristul punând mâna pe terenul respectiv la un preţ mult sub nivelul pieţei.