Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, miercuri, să-l condamne la 4 ani de închisoare cu executare pe fostul europarlamentar Adrian Severin.

Adrian-Severin1

Severin a fost găsit vinovat de luare de mită şi de trafic de influenţă în celebrul dosar în care jurnalişti de la Sunday Times l-au prins în offside momindu-l cu o şpagă de 100.000 de euro pentru a le proteja interesele în comisiile Parlamentului European.

De banii respectivi, primiţi de Severin chiar în biroul său de europarlamentar, fostul eurodeputat trebuia să promoveze mai multe amendamente favorabile firmei chipurile reprezentantă de cei doi jurnalişti şi să respingă alte amendamente care erau împotriva intereselor firmei respective.

La începutul acestui an, la prima instanţă, Severin primise doar 3 ani şi 3 luni de închisoare. Înainte ca magistraţii să dea miercuri un verdict, procurorii anunţau că vor o pedeapsă dublă pentru fostul europarlamentar, în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, plus un spor provenit dintr-o eventuală pedeapsă încasată şi pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Severin se declară nevinovat, spune că este o victimă, că nu a putut să se apere şi că decizia de miercuri relevă faptul că România a trimis un hoţ într-o funcţie înaltă, deci este o lovitură inclusiv pentru ţara noastră.

Problemele lui Severin sunt, însă, departe de a se fi încheiat în condiţiile în care acesta mai are un dosar la activ, dosar în care este acuzat de complicitate la spălare de bani în formă continuată. În această poveste personajele principale sunt foştii asistenţi ai lui Severin de la Parlamentul European.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version