Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov au decis, joi seara, reţinerea pentru 24 de ore a lui Ioan Neculaie, patronul clubului de fotbal FC Braşov.

Ioan Neculaie (sursa foto 7sport.ro)
Ioan Neculaie (sursa foto 7sport.ro)

Neculaie este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani, respectiv că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu circa 10 milioane de euro.

Ilegalităţile ar fi fost comise atât în legătură cu clubul de fotbal, cât şi în legătură cu SC Roman SA, o altă firmă deţinută de Neculaie.

Afaceristul, recunoscut mai ales pentru implicarea sa în dosarul prostituatelor de lux, a fost audiat joi timp de 10 ore înainte de a fi reţinut. Neculaie urmează să fie prezentat, vineri, magistraţilor de la Tribunalul Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Există informaţii conform cărora joi seara au fost reţinuţi şi Florin Păunescu, fost director economic al grupului Prescon şi fost şef al Gărzii Financiare Braşov, dar şi Vasile Bilingschi, şef al Oficiului pentru Jocuri de Noroc şi, de asemenea, fost şef al Gărzii Financiare Braşov. Cei doi sunt acuzaţi că l-au ajutat pe Neculaie să dea o aparenţă de legalitate operaţiunilor contabile.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version