Ceea ce multă lume ştia deja a fost semnalat, joi, şi de reprezentanţii APADOR-CH.

puscarie, inchisoare, gratii, condamnati

Aceştia au precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, că “proiectul de OUG privind graţierea este redactat în grabă şi neglijent, iar de această situaţie ar putea profita criminali, violatori, pedofili, condamnaţi pentru terorism sau pentru infracţiuni comise împotriva umanităţii”.

Reprezentanţii APADOR-CH susţin că printre cei care ar putea profita de acest proiect sunt inculpaţii din dosarul Mineriadei şi solicită “îndreptarea erorilor din proiect şi prevederea ca infracţiunile exceptate de la graţierea integrală să fie exceptate şi de la graţierea parţială”.

Alături de APADOR-CH, alte şase ONG-uri solicită retragerea proiectului şi “consideră inacceptabil ca acte normative de importanţă deosebită cum sunt cele care privesc graţierea colectivă şi modificările codurilor penale să fie elaborate în secret şi promovate pe agenda Guvernului fără o consultare reală a societăţii româneşti, fără a oferi posibilitatea societăţii civile, reprezentanţilor sistemului judiciar şi tuturor celor care sunt în mod real interesaţi, de a-şi exprima punctul de vedere. Aceste practici aruncă România înapoi în anii ’90 şi sunt incompatibile cu standardele unei ţări care este membră UE”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version