Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că fostul procuror general Tiberiu Niţu avea dreptul la escortă de poliţie deoarece făcea zilnic naveta pe DN1 între Bucureşti şi locuinţa sa din Ploieşti.

basescu 0

”Această funcţie e echivalentă cu funcţia unui ministru. Întâmplător, acest domn, după mine, renunţând în mod ruşinos la această instituţie a întinat-o, deşi trebuia să stea să-o apere din funcţie, nu a cerut o casă de la RAAPPS în Bucureşti, ci făcea naveta Bucureşti-Ploieşti pe DN1. Nu ştiu dacă îmi puteţi spune multe zile în care pe DN1 să nu fie morţi”, a comentat fostul şef al statului la B1tv.

”E aproape un şantaj, a fost îndepărtat din funcţie”, a opinat Băsescu.

”Mă puteţi suspecta de orice, numai de naivitate nu. Am văzut din informaţiile publice că Procurorul General a avut 700 de însoţiri cu poliţia. Să număraţi numărul de zile din aproape trei ani, scoţând sâmbete şi duminicile, rezultă foarte aproape numărul de deplasări Ploieşti – Bucureşti, Bucureşti – Ploieşti. Eu nu judec pentru că procurorii au legile, au ce vor ei. Dacă e un abuz, e că nu a venit Oprea cu propunere în CSAT pentru securitatea Procurorilor General. Eu aş fi aprobat escortă de poliţie pentru Procurorul General pe DN1”, a precizat el.

“Un cineva care a trecut pasager pe la Parchetul General”

Traian Băsescu a subliniat că Niţu nu îi este prieten, ci dimpotrivă, îl consideră ”o pată de grăsime pe un perete, un cineva care a trecut pasager pe la Parchetul General”.

Dar ”eu privesc la situaţia instituţională. Eu nu am auzit încă o acuzaţie la adresa lui Niţu. Ştie cineva o acuzaţie? În schimb, o presiune pornită de toate tunurile mediatice ştim cu toţii că există. (…) Este o presiune publică inutilă. Mai avea două luni. În astea mă chema la audieri până-mi venea acru, că de asta a fost pus, dar una-i una, alta-i alta”, a spus Băsescu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version