Caz deosebit de spectaculos în Bucureşti, după ce un bărbat de 70 de ani s-a trezit cu un dosar penal deschis pe numele său.
Bucureşteanul a fost călcat de poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş care aveau un pont de la lucrătorii Direcţiei Regionale Vamale Timişoara.
Nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor când au descoperit la reşedinţa bucureşteanului două pistoale şi peste 150 de cartuşe introduse ilegal în ţară. Armele şi muniţia, introduse ilegal în ţară din Statele Unite ale Americii, au fost ridicate de oamenii legii, în vederea continuării cercetărilor.
În urma acestei situaţii, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă calificată şi riscă să înfunde puşcăria la bătrâneţe.