Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă, marţi seara, reţinerea pentru 24 de ore a suspectului N. M. C.

Acesta este acuzat că a încercat determinarea săvârşirii unei infracţiuni, respectiv că ar fi comandat uciderea unui rival în vârstă de 48 de ani.

Concret, N. M. C. a oferit 5.000 de euro unor persoane “pe care să le determine, prin corupere, să comită infracţiunea de omor împotriva unui bărbat în vârstă de 48 de ani. Inculpatul ar fi cerut unuia din martorii în cauză ca, personal sau prin intermediul altor persoane cunoscute de acesta din urmă, să exercite acte de violenţă extremă asupra acestei persoane”.

Cercetările din acest caz continuă şi sunt conduse de procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ofiţeri de la Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version