Procurorii Direcției Naționale Anticorupție anunță, luni, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Ion Aliman, primarul comunei Deveselu din județul Olt.

Aliman este acuzat de comiterea infracțiunii de luare de mită.

Conform procurorilor DNA care au instrumentat dosarul, ‘la data de 26 ianuarie 2015, în contextul derulării unui contract de execuție lucrări („Modernizare drumuri în comuna Deveselu, jud. Olt, 11,517 km – Asfaltare”), inculpatul Aliman Ion, în calitatea menționată mai sus și cea de ordonator de credite, a pretins în mod direct reprezentantului unei Asocieri de firme (martor în cauză) suma de 50.000 lei și a acceptat promisiunea acestuia din urmă de a-i remite suma de 70.000 lei (ce reprezenta un procent de 5% din contravaloarea unor lucrări deja executate la construcția unei porțiuni din contractul menționat, respectiv un drum în lungime de 620 m).

Inculpatul Aliman Ion, în calitate de primar al comunei Deveselu și ordonator de credite, a condiționat de plata mitei sus-menționate deblocarea și efectuarea, de către unitatea administrativ-teritorială, a unei plăți la care societatea comercială era îndreptățită, în procedura de derulare a contractului de execuție lucrări.

Remiterea efectivă a banilor nu a mai avut loc, deși ulterior consumării faptei de luare de mită (în forma pretinderii), au avut loc discuții între inculpatul Aliman Ion și reprezentantul societății comerciale privind modalitatea de remitere’.

Dosarul va fi judecat de magistrații de la Tribunalul București.

Comuna Deveselu a devenit cunoscut la nivel mondial după ce acolo s-a stabilit ridicarea Scutului Antirachetă prin care SUA vrea să asigure protecția zonei de sud a Europei în cazul unui atac provenit din Iran sau alte state.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version