Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a transmis, marţi, că instanţa Curții de Apel București (CAB) a constatat suspendate de drept efectele raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) prin care a fost declarată în stare de incompatibilitate.

Ea a precizat, într-un comunicat, că în dosarul în care cere anularea raportului de evaluare al ANI, la primul termen de judecată de luni avocatul său a depus o cerere completatoare.

Potrivit lui Armand, faţă de această cerere, ANI a invocat excepţia tardivităţii, care a fost însă respinsă de completul de judecată.

În acest context, instanţa a dispus amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen, pe 8 mai, pentru ca ANI să depună întâmpinare, a explicat primarul Sectorului 1.

„De asemenea, instanţa a constatat suspendate de drept efectele raportului de evaluare, astfel încât susţinerile suplimentare referitoare la suspendare nu mai prezentau interes în cauză. (…) Efectele actului administrativ, care a fost contestat în instanţă, sunt suspendate în acest moment”, a adăugat Clotilde Armand.

PSD și PNL îi cer la unison demisia.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version