Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă reţinerea, pentru 24 de ore, a lui Miron Cristinel Vasile, comisar şef din Fălticeni.

catuse

Miron Cristinel Vasile este şef al Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni, ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef şi a fost reţinut pentru trafic de influenţă.

Conform procurorilor DNA, “în cursul lunii martie 2016, inculpatul Miron Cristinel Vasile, în calitate de şef al Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni, a pretins şi primit suma de 500 de euro şi foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 160 de lei, de la inculpatul Curcă Florin Marius, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcţionarii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava şi îi va determina pe aceştia să stabilească o valoare a alcoolemiei sub limita legală, în dosarul în care acesta din urmă era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, astfel încât să nu fie atrasă răspunderea penală pentru fapta comisă.
Totodată, inculpatul Miron Cristinel Vasile a acceptat şi promisiunea inculpatului Curcă Florin Marius de remitere a sumei suplimentare de 2.000 de euro, în cazul în care dosarul penal al acestuia din urmă s-ar fi soluţionat favorabil.
Ulterior, întrucât alcoolemia stabilită în cauză de medicii legişti a fost superioară limitei prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii penale, la insistenţele inculpatului Curcă Florin Marius, inculpatul Miron Cristinel Vasile i-a restituit celui dintâi suma de 500 de euro, în mai multe tranşe”.

Acuzat de cumpărare de influenţă, Florin Marius Curcă a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Magistraţii de la Tribunalul Suceava sunt aşteptaţi, în cursul zilei de miercuri, să decidă eventuala arestare preventivă a lui Miron Cristinel Vasile sau dacă îi aplică acestuia o măsură mai blândă.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version