De aproximativ o lună au avut nevoie autorităţile de la noi pentru a transmite dosarul lui Viorel Ilie, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, de la Direcţia Naţională Anticorupţie la Comisia Juridică a Senatului.
Viorel Ilie este acuzat de comiterea infracţiunii de instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
Concret, ministrul este acuzat că, în colaborare cu trei subordonaţi, a măsluit un concurs de angajare în cadrul instituţiei pentru ca “anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului să ocupe funcţiile, în detrimentul altora”.
Intrat în atenţia procurorilor din data de 25 august, Viorel Ilie a anunţat că este nevinovat şi că cererea procurorilor este “totalmente neîntemeiată”.
Profitând de susţinerea majorităţii PSD şi ALDE, Viorel Ilie a reuşit până acum să se ţină la distanţă. Abia marţi, după o lună, dosarul său a ajuns la Comisia Juridică a Senatului.
Care, deloc surprinzător, a dat aviz negativ pentru începerea urmăririi penale cu şapte voturi “împotriva” urmăririi penale şi doar patru voturi “pentru”.
Decizia finală urmează să se dea în Senat, dar cum şi acolo PSD şi ALDE au avantaj numeric, este foarte posibil ca ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul să scape nevinovat şi din această încercare.