Polițiștii au depistat, în ultimele 24 de ore, 9.143 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei în timpul stării de urgență decretate din cauza epidemiei de coronavirus. Acestora le-au fost aplicate amenzi în valoare de 11.090.347 de lei.
 
 
Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliția și Jandarmeria au aplicat 744 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
 
Prin structurile MAI au fost întocmite, până vineri, 285 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
 
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.418 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 52 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version