Florin Nicolaie Brezan, fost director medical al Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu Rusescu”, şi Monica Mihaela Lesne, fosta şefă a biroului achiziţii din cadrul aceleiași instituţii, au fost trimişi în judecată, marți, de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu (6, respectiv 3 infracțiuni), cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de lei.

Totodată, au fost deferiți justiției:

  • Bogdan Ioan Ştefănescu, în prezent şi la data faptelor purtător de cuvânt al instituţiei şi asociat al SC Media Strategy & Conferences SRL, pentru instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul în formă continuată (şase acte materiale).
  • SC Media Strategy & Conferences SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul în formă continuată (şase acte materiale).

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada octombrie 2018 – mai 2022, Ştefănescu i-ar fi determinat pe directorul medical, ulterior managerul institutului, Florin Brezan şi pe şefa biroului achiziţii, Monica Mihaela Lesne, ambii coinculpaţi în cauză, să întocmească/avizeze/semneze, cu încălcarea legislaţiei primare (OG 119/1999 şi Legea nr. 98/2016 ) o serie de documente pe baza cărora s-au încheiat şase contracte între institut şi firma la care era acţionar era purtătorul de cuvânt al aceluiaşi institut.

Mai mult, anchetatorii spun că, în calitate de firmă prestatoare, SC Media Strategy & Conferences SRL nu ar fi avut capacitate profesională să onoreze serviciile contractate, respectiv “Servicii de organizare evenimente/conferinţe” şi “Servicii de promovare şi publicitate”.

„Ca urmare a activităţilor descrise, s-ar fi produs un prejudiciu de 1.107.512 lei în dauna Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului “Alessandrescu Rusescu”, suma respectivă reprezentând folos necuvenit pentru inculpata SC Media Strategy & Conferences SRL”, arată procurorii.

Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu Rusescu” a comunicat faptul că se constituie parte civilă, informează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version