Săltat de la Aeroportul Otopeni și adus la audieri la DNA de ofițerii judiciariști, Cristian Popescu Piedone a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupție, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în calitate de primar Sectorului 5.

Anchetatorii îl acuză pe Piedone că nu ar fi pus în aplicare hotărâri ale Consiliului Local privind salubrizarea Sectorului 5, astfel că REBU, care nu deținea licență, ar fi continuat să încaseze de la locuitorii din sector tarife majorate cu 25% față de tariful aprobat de Consiliul local.

Cercetat în libertate, fără nicio măsură preventivă, Piedone poate părăsi țara – așa cum a săus și el, de altfel, la ieșirea din sediul DNA.

Piedone, liber de la DNA: „Denunțătorul este Daniel Florea. La țepele pe care și le-au luat, credeau că sunt fugar”

Precizările DNA:

„După preluarea atribuțiilor aferente funcției de primar al Sectorului 5, suspectul Cristian Victor Piedone Popescu, cu știință ar fi omis să ia măsurile inerente atribuțiilor prevăzute de lege, determinate de două Hotărâri ale Consiliului local Sector 5 București adoptate în anul 2020 privind salubrizarea sectorului 5, precum și măsurile pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului furnizării serviciului.

În consecință, o societate comercială care nu deținea licență (REBU – nr.), ar fi continuat să încaseze de la persoanele fizice, persoanele juridice și de la asociațiile de proprietari de pe raza Sectorului 5, tarife majorate cu 25% față de tariful aprobat de consiliul local. Aceasta în condițiile în care societatea SALUBRIZARE Sector 5 SA (fostă SC Salubrizare Fapte 5 SA), deținută de Sectorul 5 București, avea drept exclusiv de prestare a serviciului public de salubrizare pe raza sectorului respectiv”.

Piedone, săltat de DNA de pe Aeroportul Otopeni, cu 4 zile înainte de sentința definitivă în dosarul „Colectiv”
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version