Guvernul Ciucă a modificat Codul de Procedură Fiscală, în ședința de miercuri, printr-o ordonanță care introduce noi reglementări de simplificare şi îmbunătăţire a legislaţiei, a informat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. (Vezi document la finalul articolului)

„Ordonanţa pentru modificarea şi completarea legii 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală adaptează legislaţia la evoluţii internaţionale, recomandări şi bune practici recomandate la nivelul OCDE – care, după cum ştiţi, a eliberat României foaia de parcurs pentru aderare. Ca atare, toate aceste proceduri specifice statelor dezvoltate, economiilor dezvoltate ale lumii sunt adoptate treptat în legislaţia României”, a afirmat Cărbunaru, după şedinţa de Guvern.

El a dat câteva exemple: „În primul rând, îmbunătăţirea echilibrului în relaţia dintre contribuabili şi organele fiscale pentru a consolida şi dezvolta creşterea încrederii contribuabililor în administraţia fiscală. Astfel ANAF urmează să publice pe site-ul propriu lista contribuabililor persoane juridice, care şi-au declarat şi achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi nu figurează cu obligaţii restante. Se introduce posibilitatea restituirii taxei pentru soluţia fiscală anticipată, dacă în astfel de situaţii contribuabilul renunţă la această soluţie, iar pentru constituirea garanţiilor se creează posibilitatea eşalonării creanţelor, precum şi pentru eşalonările succesive. Totodată, va exista posibilitatea eşalonării TVA, a accizelor sau taxelor vamale pentru administrarea care revine Autorităţii Vamale Române”. 

Download (PDF, Unknown)

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version