Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au decis, în iulie, să o trimită în judecată pe Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei acuzat de patru infracțiuni de luare de mită, două infracțiuni de folosirea autorității sau influenței și două infracțiuni de spălare de bani.

lia olguta vasilescu 7

Timp de două luni, judecătorul de la camera preliminară a dezmembrat dosarul bucata cu bucata iar pe 20 septembrie a stabilit că mai multe probe sunt nule.

Este vorba despre 3 declarații date de martori în fața unor ofițeri de poliție judiciară “care nu aveau însă delegare din partea procurorului de caz pentru a efectua arme de urmărire penală”, precum și o interceptare făcută fără mandat de la judecător.

Vineri, după două săptămâni, judecătorul a stabilit că dosarul trebuie întors la DNA: “S-a constatat neregularitatea actului de sesizare a instanței”.

Decizia nu este însă definitivă, ea putând fi contestată de procurori. În dosarul care are mai multe volume există probe suficiente pentru cele 6 capete de acuzare pe care judecătorul din camera preliminară nu le-a eliminat.

Nu este însă primul dosar pe care judecătorii îl returnează procurorilor DNA. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, chiar joi, returnarea dosarului în care este implicat Liviu Tudose, fost șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.

Conform reprezentanților ÎCCJ, s-a decis returnarea dosarului “în vederea remedierii neregularităților constatate cu privire la utilizarea în mod nelegal a unei declarații pe care inculpatul Liviu Tudose a dat-o în calitate de martor”.

Potrivit noului Cod penal, dosarele sunt verificate la camera preliminară timp de 60 de zile înainte de a ajunge la instanța de fond – unde sunt alți judecători.

Măsura a fost decisă pentru a nu se mai tergiversa dosarele în instanță, deoarece în trecut s-au înregistrat cazuri în care judecătorii decideau returnarea cauzelor și după ani întregi iar procesul se relua de la capăt.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version